Scut by Phunk B

Respir adânc, ce nu-mi aduce cu folos arunc
Pentru a îmi depăși condiția pe acest pământ
Organizez fiecare gând, ce-a fost lăsat în trecut și trebe' făcut
Numaidecât mă ridic din pat și-mi iau avânt
Aprind lumina și-arunc pe mine cel mai curat și apretat veștmânt
Mă spăl pe față și pe dinți, urmând să plec spre scopul păstrării unui calorifer arzând

Parcă e din ce în ce mai greu cumva
Și tre' să afli ce se va întâmpla
Tre' să fii și arhitect și tâmplar și muncitor și meseriaș
Tre' să stai departe de căcaturi cât să n-ajungi s-o dai în sevraj
Tovarășii mei cei mai buni sunt plecați
Iar alții fac talente când ne vedem, mâncați-aș..
Eu m-am schimbat, nu pe placul vostru aparent
Dar nici n-ați întrebat dacă schimbarea m-a ajutat, my friends..
Mulțumesc, asta e o lecție de viață
Motiv pentru care privesc în față, chiar dacă-i ceață
O să mă descurc, ba chiar mai mult, o să urc
Fără drame
Ți-am zis coane

Azi respir adânc, ce nu-mi aduce cu folos arunc
Pentru a îmi depăși condiția pe acest pământ
Organizez fiecare gând, ce-a fost lăsat în trecut și trebe' făcut
Numaidecât mă ridic din pat și-mi iau avânt
Aprind lumina și-arunc pe mine cel mai curat și apretat veștmânt
Mă spăl pe față și pe dinți, urmând să plec spre scopul păstrării unui calorifer arzând
Pe ape, pământ, munte și câmp
Trec peste vânt, ploaie, groapă și dâmb
Merg fără scut chiar dacă-i drumul abrupt
Merg fără scut chiar dacă-i drumul abrupt

Nu știu încă dacă există dragoste, nu m-am convins parcă
Ține ceva timp, după care pleacă
Ține o luna, două, un an, doi
10 ani, 20 de ani că să vă separați apoi
Și fiecare în drumul lui, dar încotro? întreb io
Mă rog poate nu știu ce vorbesc io
Te cerți, te împaci des yo
Da, cu tine vorbesc, tu omul care mă asculți și mă urmărești
Bagă de seamă ce înseamnă un seamăn, înseamnă pasăre
D-asta apasă tare, trădarea doare
Iertarea oare e ajutătoare sau doar o numărătoare descrescătoare
Cam până la supărarea următoare ?
Care nu pune pe jar, te pune pe foc
Te pune pe tavă, te ofertă de tot cu tot cu oferte de top
Pentru sufletul tău și zâmbetul tău e breloc
Lasă vrăjeală de scară de bloc
Cine te-a făcut dobitoc frățioare ți-a dat adevărul pe loc
Din țară de zbor ca p-avion
Țărane nu-i loc de bătaie de joc
La fel cum nu-i loc să mai stăm noi de vorbă, boss
De formă poți să mă înjuri frumos
În cel mai rău caz..
Respir adânc, ce nu-mi aduce cu folos arunc
Pentru a îmi depăși condiția pe acest pământ
Organizez fiecare gând, ce-a fost lăsat în trecut și trebe' făcut
Numaidecât mă ridic din pat și-mi iau avânt
Aprind lumina și-arunc pe mine cel mai curat și apretat veștmânt
Mă spăl pe față și pe dinți, urmând să plec spre scopul păstrării unui calorifer arzând

Pe ape, pământ, munte și câmp
Trec peste vânt, ploaie, groapă și dâmb
Merg fără scut chiar dacă-i drumul abrupt
Merg fără scut, merg.. yeah yeah

Indiferent, indiferent de ce are să se întâmple
Voi reprezenta în prima linie
Căpitanul !

Search amazon for Scut mp3 download
Browse other artists under P: P2 P3 P4 P5 P6
(1 views)